Daca citit nu e, putine e

Nu stiu altii cum au ajuns sa fie cum sunt, dar eu cand ma gandesc la copilaria mea si la succesiunea de momente parcurse pana cand am ajuns aici, printre primele 3 lucruri care imi trec printre sinapse este o carte. Cartea ca accesoriu generator de idei si personalitate, ca si camarad de aventuri si de suferinte. Eu am atins cam trei etape in pasiunea pentru carti. Prima a inceput inevitabil cu povestile nemuritoare romanesti dar si rusesti pe care mi le citea tata inainte sa adorm si pe care mai apoi am inceput sa le vanez cu multa indarjire printre alte activitati prestate in acele vremuri de demult. Apoi a urmat o scurta etapa intermediara de publicatii de ‘cultura generala’ – cum se numeau atunci- in care am fost marcat profund de revista Arborele lumii. Revenind la carti, nu cred ca m-a impresionat un autor mai mult decat a facut-o Jules Verne (desi a rivalizat multa vreme cu Agatha Christie, lucru la care a contribuit si sub-subsemnata) cu toate Calatoriile extraordinare pe care le-a pus pe hartie si dupa care am alergat multa vreme in completarea colectiei, facand unele sacrificii care la vremea aceea mi s-au parut foarte insemnate. La nivel de saga, Harry Potter alaturi de Ciresarii a lui Constantin Chirita au reprezentat doua puncte de extrem pentru mine. Au fost primele carti in care am inceput sa simt un sentiment diferit, in care m-am regasit, cum am ajuns mai tarziu sa-mi dau seama. Da, m-a afectat grav Harry Potter, matura si prietenii sai. Nu am cum sa uit ca volumul cinci l-am citit in mai putin de 10 ore in dimineata care a urmat unui revelion. O performanta cu care m-am laudat odinioara si de care am fost mandru. Usor, usor, am trecut nivelul, calatorind prin fantasy (Stapanul inelelor, Deltora Quest). Etapa de maturizare pot sa spun ca a inceput odata cu romanele serioase pe care le-am atacat, de la Enigma Otiliei la Crima si pedeapsa. Recomand Jocurile destinului a lui Douglas Kennedy, o carte foarte puternica cu un fir epic deosebit de sinuos.

E grav pentru copiii si tinerii care considera cartea drept un obiect plictisitor cu care te poate stresa cineva pe la scoala si care este ignorat in detrimentul multor tampenii sintetice si spalatoare pe creirer care contribuie la depersonalizarea indivizilor. Recomand tuturor, nu numai de dragul diversitatii sa citeasca cel putin o carte!

Ma semnez, Sebastian